Archive for the '1' Category

30
Mar
10

Just like a women!

In biroul pe care-l pastoresc suntem patru barbati si trei femei, fiecare tradus pe limba lui si cam toti pieriti pe limba noastra. Cea mai mare parte, cand patru cand cinci – depinde de cheful meu de treaba – sunt niste frecatori de menta, pisici si dude, fiind in acelasi timp pila cuiva de cu un etaj mai sus. Cei doi ramasi sunt anjatatii pe baza de referinte si duc greul departamentului. Toma si Ea. Initial a fost numai unul si acela Toma, numai ca epuizat, a clacat nervos si intr-o nefasta zi a racnit la mine, adica la “boss”, “Baaa ori munciti si voi, ori mai luati dracului o traducatoare!”

De ce o traducatoare si nu un traducator? m-am intrebat pe loc, cate si ce frustrari are domnul Toma de vrea ajutor o femeie? O fi un act ratat, ca el oricum e un ratat, condamnat sa moara ingropat in dictionare de specialitate. Cum celelalte doua femei din birou erau total neinteresante, dar la asumarea carora n-am avut nicio vina, ca m-am trezit cu ele aduse de manuta de omul “de mai sus”, m-am gandit sa profit de isteria lui Toma si sa improspatez flora si fauna biroului c-o “traducatoare”.

Asa ca, in urma unor cv-uri cu poza si interviuri prelungite si cam balbaite, am ales-o pe Irina. Culmea este ca e si pregatita profesional, nu c-ar fi contat foarte mult asta, pentru ca intre timp Toma si-a revenit la normal, dar momentul trebuia totusi speculat, dar si foarte, frumoasa.

La cateva luni de la angajarea sa, am primit pe mailul de serviciu fotografiile de mai jos, ea este Irina, cu urmatorul text:

“La duşul scoţian apa caldă alternează cu apa rece. Se face duş cu apă caldă de 50-60 secunde, apoi imediat un duş rece de durată foarte scurtă 2-10 secunde. Este un mijloc de împrospătare şi învioare a corpului, dar poate fi suportat cu efecte salutare numai de persoanele călite. Duşul scoţian este foarte mult practicat în alte ţări, în special de către nordici.” Din www.sfaturimedicale.ro

Ma intreb, de ce mi l-a trimis oare?

Si  Oare numai mie mi l-a trimis?

Ei hai, o alta provocare, ca vad ca nu va prea treziti!

Dusurile reci sunt dusuri  juma’scotiene! – un text de Sebastian Ip

Anunțuri
25
Mar
10

Russian

Pe iubita mea o cheama Valentina si-i venita direct de la Moscova, vorbeste si scrie perfect romaneste, iata o dovada … vie:

„Parfumul meu

De dragul tau, as vrea, vesmantul tot sa-mi cada la picioare, iar trupul gol si mic sa mi-l ascund in spuma miresmelor neinchise in licori.

De dragul tau, in par as vrea sa port miros torential de ploi de vara si de maci spalati de acele ploi.

De dragul tau, in privire as pastra – sa pot – lumina noptilor cu stele nascute pe clipocitul notelor de pian.

De dragul tau, pe buze de-as putea avea dulceata alba a florilor de mar si de mar crud ce il mirosi cu gura.

De dragul tau, din palme as revarsa intr-una mireasma adancului de mare ce de tarm se agata cu degete de val.

De dragul tau, plapandu-mi trup as vrea sa aiba mirosul codrului de brad cu iz de vegetatie uda si de muschi necalcat.

De dragul tau, as vrea sa strang – in trup si suflet – parfumul desuet al vechilor iubiri si narile usor sa-ti vibreze sub boarea cutezantei de a trai dorind.

De dragul tau, as vrea sa ma pot spala de toate insirate sus, spre a-mi simti, cu adevarat, parfumul si sa-mi afli si gustul, mai apoi”.

Problema e ca randurile nu-mi erau dedicate mie.

Ci unui tip L. A. … Lucian Avramescu o fi ?

„Rusoaica” – un text de Sebastian Ip

22
Mar
10

First Rosy

Am cam disparut, dar General Managerul nostru a inceput sa faca poante legate de bugetari, profesori mai exact, de limbi straine si mai precis si de conditia noastra de traducatori… cum ca daca statul poate, parca ar incerca si el sa vada cum e… si pana unde tine, „ca de dus, un’ sa va duceti de la mine? He he!”.

Intr-un fel fortat am adus vorba despre „competitie”.

Exista o mare diferenta intre a fi primul – care face – si a fi singurul – care face –  in absolut ToT ceea ce faci! A fi initiatorul presupune sa fii mai temerar ca altii, sa fii mai imaginativ, sa fii mai inspirat, sa fii mai destept sau pur si simplu mai norocos.  Dar oricat de priceput ai fi in noul demers si oricum ar fi el primit: cu admiratie, cu dispret, cu invidie, cu pretuire, cu dezgust, in timp apare suficienta, ajungi sa crezi  ca numai pentru ca esti singurul esti si “cel mai bun” orice si oricum ai face.  Ajungi sa te copiezi, ajungi sa te citezi sau ca sa fie si mai jalnic, sa te plagiezi. In momentul in care apare si al doilea, abea atunci apare si confirmarea ca ceea ce faci este interesant, cu adevarat, macar pentru o persoana, astfel incat toate complimentele, injuriile, tacerile si ignorarile palesc in fata competitiei, scrisa cu  “ce mare”.

Asa e si-n amor!

Nevasta-mea era virgina cand am cunoscut-o si nu numai ca nu era o adolescenta dar nici macar foarte tanara nu era. Se pregatea de licenta, a facut dreptul si era o tocilara cu vocatie, isteata la modul speculativ si faptul ca arata senzational, considera ea ca, era un mare handicat. Faptul ca era “curtata” ca sa ma exprim asa, mai caraghios si inocent, i se parea contraproductiv pentru formarea ei profesionala. La un moment dat s-a implicat intr-o relatie homosexuala – asta da!!! poveste, cand voi avea timp! – din care a iesit la fel de fata mare cum a intrat. Acceptase avansurile unei femei, gandindu-se ca, in general, acestea sunt mai tolerante, mai generoase, mai intelegatoare … lucrurile n-au stat chiar asa, astfel incat a renuntat brusc si categoric, gandindu-se ca i-ar putea afecta si cariera daca se afla. Ce as vrea eu sa se inteleaga este faptul ca nevasta-mea era la douazecisi de ani virgina, nu de proasta, ci de desteapta!

Toate bune pana am aparut eu, poetul. Pe cat de pragmatica era, pe atat de usor mi-a fost s-o imbarlig. Nici in ziua de astazi niciunul dintre noi nu a inteles cum de s-a intamplat “catastrofa”. Cert este ca, desi nu sunt un mare amator de himene “opozabile”, m-a amuzat si magulit sa fac de cap o virgina uitata de Dumnezeu,  in mai putin de doua-trei saptamani.  Si asta ar fi o istorie, sa-mi amintiti.  Important este ca, asa buna cum era, nu cu sexul m-a tinut aproape, m-a facut s-o cer si s-o iau de nevasta, ci prin alte acareturi auxiliare care fac parte si ele din personalitatea unei femei si de care, noi barbatii, facem bine ca tinem cont atunci cand ni le anexam pe viata. Ma rog, exagerat spus.

Viata noastra – sexuala – in doi a inceput intr-un ritm febril, trepidant, epuizant, apoi andante-andante, si dupa casatorie s-a pierdut in neant. La inceput imi puneam mintea cu ea, s-o zapaceam, o innebuneam, o panicam si-o extaziam, mai mult pentru a-mi satiface propriul Ego decat pentru a o multumi pe ea. Ma simteam si foarte bun, la pat, in relatia cu ea.

Pana intr-o seara de vineri, cand mi-am dat seama ca nu mai era ea. Femeia docila din pat, oricand dornica dar niciodata initiatoare, galgaitoare de placere la prima mana strecurata intre pulpe si predispusa la orgasm, a devenit altfel, a devenit asa cum era ea in afara asternuturilor. A inceput sa ceara, a invatat sa refuze, a inceput sa domine, a inceput sa aiba si ea fantezii si sa le puna in practica. M-am autosesizat si am cerut explicatii!  Mi-a raspuns franc:

“Am amant!”

“Ha? Ai innebunit? Cum aia amant?”

… nu mi-a raspuns, dar si-a strecurat limbuta de vipera intre buzele mele si a inceput sa le pipaie pe dinauntru.

“Stai ba, cum adica ai amant? Ai vut sau ai? Il iubesti?”

“Am avut si am. Nu stiu, nu m-am gandit la asta. … “

“Pai si-mi zici asa in fata, ca nesimtita?”

“Pai nesimtita sunt oricum daca am amant, asa macar sunt una sincera” a ranjit diabolic spre mine, in timp ce ma fugarea pe sub pleduri cu mainile.

“Si ce vrei sa ne departim? Ma lasi?”

“Nu m-am gandit asa departe. Vom vedea. Care-i graba?”

Atunci am inteles ca numai sunt singurul, ramasesem numai primul. Atunci am primit barbateste competitia, am inceput sa fac dragoste cu nevasta-mea, sa sufar, sa crap de dorinta, de gelozie, de curiozitate… ala cum o face? Cum o face pe ea, pe nevasta-mea!

„Diferenta dintre a fi primul si a fi singurul” – un text de Sepastian Ip

17
Mar
10

S’io fossi foco

S’ i’ fosse foco, arderei ‘l mondo;

Daca as fi focul din pletele ei, lumea intreaga as parjoli.
s’ i’ fosse vento, lo tempesterei;

Daca as fi vantul din tigara ei, mai tare as inteti palalaia.
s’ i’ fosse acqua, i’ l’annegherei,

Daca as fi apa Dunarii -din ochii ei – cu ea  as stinge valvataia.
s’ i’ fosse Dio, mandereil’ en profondo;

Si daca as fi Dumnezeu exact asa as recreea femeia!
s’ i’ fosse papa, sare’ allor giocondo,

Daca popa as fi, asa o nevasta roscata mi-as lua.
ché tutt’ i cristiani imbrigherei;
s’ i’ fosse ‘mperator, sa’ che farei?
a tutti mozzerei lo capo a tondo.
S’ i’ fosse morte, andarei da mio padre;
s’ i’ fosse vita, fuggirei da lui:
similmente farìa da mi’ madre.
S’ i’ fosse Cecco, com’ i’ sono e fui,

Dac’ as fi Radu fotografu’, cel ce sunt si am fost.
torrei le donne giovani e leggiadre,

Numai intre asa femei tinere si “usoare” as sta.
e vecchie e laide lasserei altrui.

Pe cele batrane si proaste tie ti le-as lasa!

S’io fossi foco (de Cecco Angiolieri) traducere adaptata de Sebastian Ip

16
Mar
10

Private lessons of photography

Sunt un barbat normal – zic eu – si mare parte din timpul liber pe care intelectul meu il are, ma gandesc la “cum ar fi daca…?”, „ce-ar fi daca…?’, „cum o fi sa…?” .

Timp liber cognitiv am, atunci merg cu masina prin Bucuresti, traduc contracte fara a le citi, ca deja le stiu pe de rost, de-am dat in scriere mecanica, ma intalnesc cu femei anoste sau tacute, deci tot plictisitoare, ma duc la masa la mama, particip la sedinte inutile si interminabile la serviciu, in scara blocului si la fiul meu la scoala. Si ca veni vorba, cand ma suna nevasta-mea – fosta – timpul meu  nu numai ca inceteaza a fi liber dar intra intr-o profunda criza existentiala „unde tre’ sa ma duc?”, „cu cine?”, „cat stau?” si mai ales „cat ma costa?”. Singura intrebare pe care nu mi-o pun este „de ce?” pentru ca intotdeauna stie ea mai bine. Asta e farmecul ei, cu asta m-a sedus si tot cu asta m-a indepartat. E desteapta si are replica la toate, dehhh, e avocat (de parca toti avocatii ar fi asa, nu, categoric, dar ar fi ideal sa fie ca ea). Ii mergea mintea ca o morisca tocatoare a timpului meu liber de-o eficienta exasperanta, incat am parasit-o. De fapt, m-a lasat ea pe mine, pentru ca nu ajungea sa gandeasca cu capul ei (ca-cu-ca) si facea numai ca mine, pentru ca eram mai destept ca ea. Paradoxuri, nu?

Acum am foarte mult timp liber, chiar si cand sunt in pat cu o ea, sau chiar cu Ea, actuala – si pentru ca, ori este linistea aceea profunda si calma de dupa, ori e tacerea incarcata de erotism, cand ne spunem din priviri „te iubesc”, cand eu, de fapt, sunt  foarte departe, gandindu-ma aiurea, aiurea,… si „ma intreb pana unde…”

Dau pariu ca fiecare dintre voi – acum discut cu barbatii – v-ati gandit ce fac doua fete, tinere poate chiar adolescente, care dorm impreuna, o scurta noapte fierbinte de vara, undeva la malul marii. „Contabilii” vor raspunde, „Ce sa faca, dau drumul la aer!” De acord, daca sunt  intr-un hotel decent, fac vreo 15 grade in camera de sloieste transpiratia pe ele, isi trag sosetele plusate in picioare, si ramase in pilicelele goale, se bag sub patura si se lipesc una de alta pana se incalzesc, se gadila, se ciupesc, se mangaie pana li se infioara iarasi pielea de asta data nu de frig. Si chicotesc. Se joaca si cu compactul, la lumina lanternei, fac fotografii de senzatie, de expozitie, close-up-uri sau macro, fotografiaza detalii si abstract. V-am linistit, da? Fetele au ce face in orice conditii, cand sunt ramase singure o noapte intr-un pat, dar ma intreb pana unde?

Dar e vara si perdelele sunt impinse de briza marii spre inauntru. E liniste si calm, toata suflarea doarme, de la oameni, pana la la cateii maidanezi si pescarusi. Ele asculta muzica-n surdina (….) si vorbesc in soapta, pentru a nu-si deranja vecinii si ordinea gandurilor. Glumesc, chicotesc, se joaca cu bricheta, cu paharul plin cu felii de mere si portocale  din care au sorbit cu paiul toata sangria. Mai impart o tigara. Trag tacticos in pieptul gol, cu sanii mici, imping fumul pana-n pantec, din greseala, si daca mai ramane ceva pufaie pe narile delicate, dau afara. Stau intinse in pat, nefiresti de lungi – ca niste umbre de fete – nefiresti de albe, ca niste vase din marmura si viseaza din ce in ce mai haotic, mai fantastic, mai irealizabil. Cum va fi, cand ele, in sfarsit vor fi… ceea ce de mult ar fi trebuit sa fie! Se joaca cu palmele, se tin de mana, se consoleaza una pe cealalta cu imbratisari tandre si sarutari dulci pe obraz si frunte, parca ar si plange un pic daca ar fi dupa ele. Dar nu, nu sa-si planga de mila au venit ele la mare, sar zvarlugi in sus, topaie, rad zglomotos – la naiba cu pensionarii – dau muzica mai tare (…) iau compactul si trag si trag si trag …. pana cad late de oboseala.

Se aud zorii, se arunca-n pat precum fac copii in zapada, cu fata in sus, se iau de mana, se strang in brate, parca e deja un pic racoare si incep sa respire impreuna cu marea…. Oyyyyy! inspir…. UahhhH! expir… Oyyyyy! inspir…. UahhhH! Expir…. Oyyyyy! inspir…. UahhhH! expir… Oyyyyy! inspir…. UahhhH! Expir….

Dar am uitat intrebarea initiala,

Pana unde …  merg oare fetele astea doua –  ale mele – cand dorm singure, dezbracate, o intreaga noapte fierbinte de vara?

Pe barbatii care au timp liber congnitiv, ii provoc!

Pe femeile cu puseuri de sinceritate, le provoc!

Ma intreb, pana unde oare?

„Ma intreb pana unde” – un text de Sebastian Ip

15
Mar
10

Eve

Cand am primit ultima “tema” de la Radu – fotografia de fat(z)a – i-am zis “Frate, da ceva, mai de consum, pt asta am o “story” de week-end prelungit, pentru ca maine plec din Bucuresti pana duminica. Daca vrei un caffe-concert pana atunci, da-mi ceva mai soft!”

De fapt, nu i-am zis ci i-am lasat pe mess un offline.

Asta a fost demult, mai ales pentru unii dintre noi, pentru ca timpul este o convenitie.

Cine s-a grabit sa creada ca acest site este cu femei golase si unul – Seba’ – care glumeste, baleste si povesteste despre ele, e tampit.

Locul asta este despre viata, despre femei si despre barbati. Despre cum se fac copiii si despre cum mor ei, batrani decrepiti, daca asa a hotarat Dumnezeu pentru ei, sau femei tinere surazatoare si barbati vlajgani.

M-am bucurat sa scriu aici, cu Radu, stiind ca nu va fi nimic facil, nimic superficial, nimic deplasat, nimic neadevarat. Si atunci, cum as putea scrie eu altceva decat adevarul, prea putin mistificat?

Ea e Maria si e iubita lui. El e Adam si e cantaret rock. Bate tara si tarile in lung si lat, in lungi si lati, cu formatia, cu band-ul, cu treaba lui. De obicei o cara dupa el. Sunt iubiti de 3 ani. Pasiunea s-a stins, a ramas prietenia, insctinctul si ceva ce s-ar numi “noul neam”., “noua familie”, socrii, cumnatii si cumnatele, nepotii si nepoatele, prietenii si pritenele ei, lui… si care-s mai de sange decat prietenia dar mai superflue decat genealogia personala.

Maria mergea, Maria era, Maria gandea, Maria vorbea, Maria sfatuia, Maria argumenta, Maria pupa, Maria injura, Maria plangea, Maria astepta … si le mai face si acum.

Adam, a iubit-o, o iubeste si o va iubi mereu pe Maria. O lasa in patul de hotel, iubita si suparata si pleca la concert. Isi inchidea telefonul, ca sa n-o injure de mama, isi inchidea telefonul  ca sa-l lase in pace. O lasa nefericita si goala in pat, frecand telefonul, dand mesaje stupide, frecand aparatul foto, amintindu-si chestii irepetabile si irelevante… O lasa, pentru ca stia ca va veni s-o impace! S-o pupe-n bot! S-o traga de ciufuri si ciucuri.

Ati trait asta, nu? Poate si azi dimineata … numai ca, Maria asteapta…

“Adam si Eva” – un text de Sebastian Ip

10
Mar
10

Roxanne

As vrea sa ma credeti, pe cuvant, ca nu am fost mereu asa cum ma cunoasteti voi.

Am trait si vremuri mai bune, atat pentru mine, cat si pentru cei care-mi  erau in preajma.

Cand stiam sa ma bucur de o carte citita, luata din biblioteca bunicilor, cu file galbejite si miros de praf,  cu copertile subtiate de sutele de degete care-au sarutat-o.

Cand stiam sa ma bucur din toate papilele mele gustative de un cataif aerat, cu fideluta rumenita si crocanta, maruntita constiincios in dinti, zdrobita cu limba de cerul gurii si numai apoi inghitita cu mare rabdare.

Cand un meci de baschet avea miza, nu surplus de kilograme transpirate, ci jocul, victoria, publicul, intr-un cuvant gloria! Fiind lungan inca din copilarie, am fost repede inclus in echipa de baschet a scolii generale din oras, singura scoala din micutul oras.

Am stiut ca sunt un “ales al sortii” si am tratat cu sobrietate, cu maturitate si cu barbatie sublima misiune de a fi cel mai bun din teren. Antrenamentele erau adevarate ore de instructie, iar eu soldat dedicat si devotat. Se desfasurau imediat dupa ce fetele de la volei paraseau sala de sport si se strecurau serpaleste printre vlajganii de noi, la subsol la vestiare, dar mai intai la dusuri.

Lasau in urma aerul cald si umed, imbibat de miresmele lor de carnite fragede si nu stiu de ce dar de fiecare data imi aminteam de vremurile cand, mic fiind, dormeam imbratisat cu mama. Ferestruicile baii erau la nivelul solului si daca te lasai pe vine puteai sa te uiti nestingherit la trupurile albe alungite ca niste lebede ce experimentau zborul. De fapt, nu puteai, pentru ca aveau grija fetele sa anine cate un prosop vargat de toc, astfel incat numai cei foarte indrazneti il departau s-aruncao o privire grabita.

Si eu nu eram temerar, deci nu vedeam.

O singura data, intr-o vara, in vacanta, o singura data si atat.

Din nestiute motive ma simteam rau si antrenorul m-a trimis val-vartej acasa. Am iesit din sala de sport s-am pornit agale pe langa peretii scolii. In dreptul ferestrei mici de la dusuri m-am aplecat instinctiv. Asa faceam mereu, ca-mi placea sa vad prosoape. Si stupoare. Geamul deschis lasa sa patrunda raza piezisa de soare si sa imbogateasca stropii de apa cu sclipiri aurii, in timp ce spalau un trup frumos de fata. Roxana. Colega mea de clasa, zabovise se pare ceva mai mult in baie caci acum era singura si se spala molcom si agale – ce exprimare – sapunandu-si bratele, umerii si … Parul blond si lung ii pleznea obraznic cand si cand spatele. Nu mai vazusem pana atunci un trup gol de fata. Ma sfiam sa privesc dar ceva ma-ndemna sa-mi tin respiratia, sa raman imobil si nestiut si sa descopar. Prima si singura atractie sanii. Erau rotunjori, micuti si cu sfarcuri brune, privindu-i am inteles la ce se refereau autorii de romane cu “sani feciorelnici”. Erau asa de dragi, …, de dragalasi, de draguti, de adorabili, ca-mi venea sa intind mainile si sa-i inchid in plame ca-n doua cupe de sampanie.

Dar inghiteam in sec, incordat si priveam.

Cand si-i sapunea energic cu un buretel roz, cu miscari circulare, in sensul acelor de ceasornic, cred, cand lasa stropii de apa sa-i clateasca-n ploaie. Si iar ii cuprindea intr-o masare energica, elicoidala. Asa se scurgeau cele mai incantatoare clipe din viata mea de pana atunci. Mai mult nu puteam spera!

Mainile s-au lasat pe spre in jos, intr-una tinea sapunul si in cealalta buretelul, inflorind buchete de clabuc  pe pantec, pe solduri, pe coapse. Si-a saltat usor un picior pe bordura de ciment care separa vanele. Si, in vreme ce lasa sa o patrunda soarele, il insotea cu palma intinsa si goala. Eu asa ceva n-am mai vazut! Inghiteam in sec si priveam cum se atingea. Gingas. Copilaresc. Firesc. Nevinovat. Se spala si se alinta, se clatea si se dezmierda, de-mi venea mie sa gem de placere. A incercat apoi sa prinda raza cu fata, si-a ridicat capul surazator si semet si atunci privirile ni s-au intalnit.

Am fugit.

Apoi am facut hepatita. Am plecat la liceu, eu la Cluj, ea la Timisoara. Nu am mai vazut-o niciodata pe Roxana.

Dar mi-o amintesc uneori si acum, batran,  atunci cand mangai un trup tanar si fraged de fata.

“Roxana” – un text de Sebastian Ip